Dinamica unei familii este cea mai intrigantă, deosebită, senzațională și lacrimogenă sursă de inspirație pentru orice scenarist, regizor sau scriitor. Și, pentru public, o sursă de entertaining ce face spectacol din emoții! Pentru că ce poate fi mai interesant și mai apropiat de realitatea fiecăruia dintre noi decât o family drama?
Am terminat de curând de văzut Shameless, primul serial din lista mea și, pe măsură ce urmăream personajul principal urcând la cer așezat pe un scaun de bar cu berea în mână, mă gândeam că trebuie să împart și cu voi farmecul neobișnuit al acestui serial. Apoi, am revăzut cu ochii minții alte seriale bazate pe dinamici spectaculoase de familie, cu actori talentați, care m-au impresionat și la finalul cărora am zis: ”Da, frate, a meritat! Nu mi-am pierdut timpul!“ ”
Nu sunt seriale noi, neapărat, dar sunt seriale unde a contat, mai mult decât orice, dialogul și jocul actoricesc și mai puțin efectele speciale sau scenarii SF. Unde, de fapt, drama este adusă de inspirația din viața reală și de modul în care dinamica unei familli poate să fie o sursă nesfârșită de episoade, așa cum este o sursă nesfârșită de drame în viața reală.
Netflix – Shameless
Dacă vrei să vezi ce înseamnă haosul ridicat la rang de artă, intră în casa Gallagher. Serialul este ca un rollercoaster emoțional cu o dinamică familială dezechilibrată și amuzantă, dar în același timp sfâșietor de reală. Este imposibil să nu regăsești în fiecare personaj caricatura fiecărui membru al familiei tale, inclusiv a ta.
William H. Macy este tatăl alcoolic și complet iresponsabil, care zămislește copiii mulți, toți ducând, ca un blestem, genele lui, de care nu pot scăpa, oricât ar încerca. Actorii joacă genial. Dăm de nume care s-au făcut cunoscute datorită acestui serial, precum: Emmy Rossum, Jeremy Allen White, Cameron Monaghan. Dar și de actori mari care apar episodic, dar care completează haosul: Joan Cusack, Amy Smart, Scott Michael Campbell, Katey Sagal, Jeffrey Dean Morgan, Courtney Cox.
De ce merită văzut? Pentru că fiecare episod este un șoc emoțional și amuzant. Și niciodată, dar absolut niciodată nu te aștepți nici la replicile ce urmează, nici la cursul faptelor. Este un serial inteligent, care prezintă într-un mod franc (pun intented) adevărata față a umanității și în special, al familiei americane sărace, care luptă pentru supraviețuire într-un mediu urban deloc blând.
Disney – Frați și surori
Aici am intrat ca la masa de duminică, fără așteptări prea mari, ca o cină predictibilă și plictisitoare. Însă m-a prins. Nu este nimic nou, nici serialul, nici dinamica familială. Însă este asezonat cu actori care fac din el o bijuterie. Sally Field (Oscar de două ori, să nu uităm!) este mama care știe tot, dar nu spune nimic până nu explodează situația, iar Calista Flockhart (o știți din Ally McBeal) este sora care îți dă replici tăioase cu zâmbetul pe buze. Și lista de actori șmecheri nu se termină doar cu ele două. Mai avem pe Rob Lowe, Luke Grimes, Dave Annable, Rachel Griffiths, Ron Rifkin, Emily VanCamp.
Serialul este ca un prânz de familie unde desertul vine cu scandal. Și abia aștepți să vezi următorul episod să vezi ce se mai spune, ce se mai aruncă, cine mai plânge. Este o telenovelă care te relaxează atunci când ești stresat de ale tale, pentru că te prinde și te tăvălește în drama altora. Și uiți de a ta.
Skyshowtime – Yellowstone
Dacă nu ai văzut până acum acest serial, este timpul! Este o dramă familială care dă lecții de politică, dar și de supraviețuire în nordul sălbatic al Americii. Te face să te îndrăgostești de viața de cowboy și să îți spui că ai putea să faci și tu asta.
Kevin Costner (Oscar pentru Dances with Wolves) este patriarhul ranch-ului și, sincer, dacă tata ar fi fost așa, cred că m-aș fi mutat la oraș. Dar nu e singur: Luke Grimes (Kayce, fiul cu dileme morale), Kelly Reilly (Beth, sora cu acid în replici și un magnetism incredibil), Wes Bentley (Jamie, avocatul cu secrete), Cole Hauser (Rip, cowboy-ul dur dar loial), Kelsey Asbille (Monica, cu drama culturală și personală), plus Brecken Merrill (Tate, copilul prins în mijlocul haosului). Serialul este un western modern excelent scris și jucat, cu un scenariu ce complotează să te țină cu sufletul la gură.
Pentru mine Kelly Reilly este, de departe, cel mai mișto personaj și a fost un șoc pentru mine să o aud pe actriță vorbind la un interviu cu accentul ei nativ britanic (vorbește perfect cu accent de Montana în serial). Iar relația ei cu Rip strălucește într-un mod neașteptat, pentru că nu este așa cum ne-am obișnuit să vedem dragostea. Ce mai, serialul este excepțional și faptul că este urmat de încă două prequel-uri, 1883 și 1923, la fel de bune și cu actori la fel de talentați, îl pune pe primul loc în lista mea. Tot ce iese din talentul lui Taylor Sheridan (regizorul), pe care îl vedem și ca personaj în serial, este artă!
Prime – The Better Sister
Două surori, un mister și eu încercând să-mi dau seama cine minte. Cam așa a fost serialul ăsta pentru mine. Recomand numai serialele care nu sunt previzibile pentru mine. La ăsta nu am reușit deloc să ghicesc ce se întâmplă dinainte să se dezvăluie.
Jessica Biel (nominalizată la Globurile de Aur pentru The Sinner) și Elizabeth Banks (nominalizată la Emmy pentru 30 Rock, plus faimoasă pentru The Hunger Games) sunt protagonistele. Serialul este ca un puzzle emoțional: fiecare episod îți dă o piesă, dar imaginea finală este mereu altfel decât credeai. Și, sincer, m-a făcut să mă gândesc cât sunt de binecuvântată că între mine și soră-mea nu există nicio rivalitate. Dorm mult mai bine noaptea!
HBO – The Undoing
Nicole Kidman (Oscar pentru The Hours) și Hugh Grant (nominalizat la Emmy și Globuri de Aur chiar pentru rolul din acest serial) sunt definiția “aparentelor înșelătoare”. Donald Sutherland a luat Critics Choice Award pentru rolul secundar, iar serialul a fost nominalizat la Globurile de Aur și Emmy. Am intrat convinsă că este iar unul dintre acele seriale aclamate și lăudate, care dezamăgește. Dar nu a fost așa. De fiecare dată când credeam că știu cine minte, m-am înșelat.
Kidman este fragilă și puternică, dubioasă și suspectă în același timp, iar Grant reușește să fie și fermecător, și suspect și enervant și diabolic. Nu știi pe care să detești sau să compătimești, pe care să suspectezi sau să ierți. Este genul de serial care te face să-ți pui întrebări existențiale și să te îndoiești de fiecare persoană din jurul tău.
Toate aceste seriale mi-au arătat că familia este cel mai talentat scenarist. Poți să ai ranch, frați și surori, Gallagheri sau un soț cu secrete – finalul este mereu surprinzător. Exact ca în viață! Motivul pentru care cred că sunt geniale este conturat de modul în care fiecare speculează omul, emoțiile lui și modul în care se raportează el la mediul familial și cum se mișcă emoțional în relații interumane haotice și dezechilibrate. Ador fiecare serial în parte, fiecare personaj și fiecare scenă și vi le recomand nu numai pentru entertainment-ul de calitate, ci și pentru că vă va ajuta să vă descoperiți mai bine prin emoțiile pe care vi le declanșează. Vizionare … dramatică vă doresc!


Lasă un comentariu