Gabriela Paladi

Se fac 2 luni de când m-am lăsat de fumat. Nu credeam că voi spune asta vreodată, ținând cont că niciodată nu mi-am propus conștient și responsabil să fac asta.

Fumez zilnic de la 15 ani. Totuși, prima mea țigară a fost încercată pe la 12 ani, un Kim Verde Mentolat. Știu că m-am înecat tare. Nu mi-a plăcut și am uitat. Apoi am început viața de adolescent rebel, acea etapă când părinții nu au dreptate, chiar dacă au și tot ceea ce definește societatea ca fiind cuminte și normal este interzis. Am fost un copil conștiincios la școală, dar o rockeriță introvertită, mereu în căutare de a fi altfel în viața socială. Scriam poezii și povești dark, (am si un blog cu ele), citeam John Saul și Stephen King și cărți despre criminali în serie. Voiam să fiu profiler și, cumva, țigara se integra perfect cu ceea ce voiam să par că sunt: o badass. Deși nu păcăleam pe nimeni, că aveam față de îngeraș, eram o mignonă cu ochi mari albaștri și chiar și pe la 23 de ani nu puteam să cumpăr țigări fără buletin.

”Fiecare deget doare,
umflat de la închis sertare;
în ele cu fum
și scrum
ascund, în fiecare zi,
câte-o țigare.”

• fragment din ”Timp de numărat pe degete”, poezie scrisă de mine prin anul 2000.

Am fumat aproximativ 118.260 țigări în 27 de ani.

Presupunem un preț mediu de 1,50 lei/țigară (echivalentul unui pachet de 20 țigări la 30 lei, preț mediu în ultimii ani), înseamnă cel puțin 35.000 de euro dați numai pe țigări. Hai să zicem că banii nu contează, că până la urmă, oameni suntem și vrem să ne trăim viața. Că dacă aș calcula și câți bani am dat pe vacanțe și excursii amândoi, ne luam încă un apartament … nou!

Nu vorbim nici despre efectul asupra sănătății, că de asta suntem cu toții conștienți. Clar! Fumatul dăunează grav sănătății! Și nu este doar o vorbă. Vedeți ce spune aici OMS: https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/tobacco .

Eu am să vorbesc despre cea mai de preț resursă pe care o avem: TIMPUL! Asta este ceea ce mi-au furat țigările timp de 27 de ani!

Am petrecut peste 1 an și 4 luni din viață doar fumând.

Iar dacă pun și faptul că fiecare țigară fumată este echivalentă cu aproximativ 14 minute pierdute din durata vieții, ajung la cifra cutremurătoare de 4 ani și jumătate dedicați sau furați de acest obicei, doar din perspectiva timpului afectat direct de fumat.

Cum m-am lăsat de fumat?

Am făcut o pneumonie. Nu foarte gravă. O parte mică din plămânul drept a fost afectată. Dar suficient să simt cum protesta, bietul de el. În dimineața când mi s-a confirmat de medic că este pneumonie am decis că nu mai fumez. Nu mi-am spus asta ca vreo mantră, nu am anunțat pe toată lumea. A fost ceva doar pentru mine. NU MAI FUMEZ, GATA! Și nu am mai fumat.

Ce m-a ajutat să mă las de fumat?

1. Perspectiva: nu am nevoie de țigări, am nevoie de libertatea pe care renunțarea la țigări mi-o oferă.
2. S-a lăsat de fumat și soțul meu. Faptul că facem asta împreună ne ajută pe amândoi. Nu mai există tentația în fiecare moment de la celălalt.
3. Stau pe lângă fumători. Știu că pare ciudat, dar mă ajută să nu mă apuc iar. Întotdeauna mi s-a părut că fumătorii sunt mai cool. Plus că ”la o țigară” pare că se poartă cele mai faine discuții și se petrec cele mai interesante momente de socializare. Și nu vreau să pierd asta. Așa că ies și eu ”la o țigară” cu restul. Numai că nu fumez. Doar socializez.
4. Îmi imaginez că trag din țigară. Și nu mă gândesc la părțile faine ale gestului (precum destresarea, care pare să fie singura, de fapt). Mă gândesc la cum îmi intră fumul în plămâni și cum îi agresează și senzația aceea neplăcută pe care o avem când aveam pnuemonie. Mă gândesc la tusea tabagică de dimineață, cu stare de vomă. Mă gândesc la lipsa generală de energie și la senzația de oboseală pe care o aveam după fiecare țigară. Cum vedeam pe zi ce trece că dinții se îngălbenesc. Și imi imaginez cum trag din țigară și toate aceste senzații și efecte revin. Și nu mai vreau să îmi fac asta.
5. Nu mai asociez țigara cu un premiu sau o salvare. Pentru că făceam asta. Când terminam un task de făcut, mă premiam cu o țigară. Sau când mă enervam cu un task sau cu o problemă personală, țigara era salvarea. Numai fumând simțeam că voi găsi o soluție pentru problemele mele. Pur și simplu nu am mai facut asta. Mi-am dat seama că nu am nevoie de un premiu pentru task-uri rezolvate, însăși rezolvarea task-ului e recompensa. Și soluțiile problemelor vin oricum.
6. Am înlocuit dependența de gest. Pentru că mi-am dat seama că asta este, de fapt, cea mai mare parte din dependență: gestul. Nu nicotina. Practic, m-am obișnuit să fac ceva cu mâna dreaptă (nu vă mai gândiți la prostii!!!). Am făcut gestul ăsta timp de 1 an și 2 luni încontinuu. Este greu să nu îl mai fac. Așa că am înlocuit cu jocuri pe telefon pentru antrenarea memoriei și jocuri de design interior, pentru că astea îmi plac. Astfel, îmi țin mâinile ocupate. Mi-a fost teamă că voi înlocui un gest, cu altul. Dar, dacă în prima lună, foloseam foarte des aceste jocuri când luam o pauză sau mă plictiseam (exact momentele când îmi aprindeam o țigară), acum le folosesc din ce în ce mai rar.

Aici voi confirma un mit. Am înlocuit dependența de gest și cu mâncatul.

O vreme. Și, da!, când te lași de fumat te îngrași. Eu fac parte dintre cei 80% care s-au lăsat de fumat și au luat 6 kilograme. Asta este justificat nu numai de faptul că înlocuiești fumatul cu mâncatul. Eu nu am făcut asta. Ci de faptul că s-a demonstrat că nicotina suprimă apetitul și accelerează metabolismul, dar și că simțul gustativ și olfactiv se îmbunătățesc după ce te lași de fumat. Practic, am început să simt cât de gustoasă este mâncarea. Și, automat, am mâncat mai mult. Dar nu îmi fac griji. Voi scăpa din nou de ele. Cardioloaga mea mi-a spus doar atât: ”Kilogramele se dau jos. Țigările fac iremediabil mai mult rău. Faptul că v-ați lăsat de fumat este cel mai bun lucru pe care îl puteați face pentru inima dumneavoastră.”

Lupta cu dependența sau libertate?

Ce m-a ajutat cel mai mult? Perspectiva. Orice dependență este, de fapt, o îngrădire a libertății. În cazul meu, timpul meu era măsurat de țigări.

• Iau o pauză cât fumez o țigară
• Hai să mai stăm cât fumăm o țigară
• Hai că avem timp de o țigară până se face boardingul în avion
• Mai întâi fumez o țigară, apoi mă apuc de … orice (gătit, proiect, curățenie)
• Vorbim cât fumez o țigară

Lista ar putea continua la nesfârșit. Ce am observat în ultimele două luni? Cât de mult timp am la dispoziție. Câte lucruri pot să fac când nu fumez. Chiar și în weekend. Pentru că în weekend de multe ori ieșeam pe terasă și stăteam ore întregi fumând și ascultând muzică, doar pentru că simțeam că țigara mă ajută să mă relaxez. Acum? În timpul acela fac alte lucruri care îmi fac plăcere sau/și practice.

Cea mai mare schimbare: viața mea nu mai este condiționată de țigări. Timpul meu nu mai este împărțit de țigări. Am găsit o libertate pe care nu știam că mi-o fur singură. Plus foarte multă energie. Și asta m-a luat prin surprindere, nivelul ridicat de energie, care, conform studiilor, va fi din ce în ce mai ridicat și îl voi resimți la maximum abia după 1 an.

În concluzie, m-am lăsat de fumat pentru că am vrut.

Ca la orice dependență, până nu decizi tu că vrei să scapi de ea, nu se va concretiza nimic. Voi fi o fumătoare toată viața. Știu asta. Însă, de fiecare dată când cred că vreau o țigară, îmi dau seama că nu e o dorință, e reactivarea unei dependențe, o dependență de senzația acea de presupusă relaxare și libertate pe care credeam că mi-o oferă. Și știu ce fel de persoană sunt acum, fără acea dependență și ce fel de persoană sunt cu acea dependență. Și îmi place de mine mult mai mult așa. Pentru că îmi respect corpul și astfel mă respect și pe mine.

Am într-o cutie ultimul meu pachet de țigări, cu două țigări în el. Probabil că le voi fuma în ultimele mele clipe de viață. Dacă voi știi când vin. Pentru că au fost parte din mine. Le voi păstra acolo nu ca pe o tentație, ci ca pe o amintire a unei lupte câștigate. A unei versiuni a mea care a crezut că nu poate, care nici măcar nu a încercat crezând că nu poate, dar a putut.

Pentru că, în final, nu este vorba despre renunțare. Este vorba despre regăsire și libertate. Și am scris acest articol pentru ca de fiecare dată când mă voi gând să mă reapuc de fumat, să îl citesc și să îmi reamintesc asta.