Să începem cu acel laitmotiv al vieții de părinte de care ne-am plictisit cu toții: ”copii mici, probleme mici, copii mari, probleme mari.” Eu aș mai adăuga, când ai un adolescent, probleme mari și leneșe.
💬 Conversația de 9:31 AM
Eu: Motănel, te-ai trezit? Ți-e foame?
El: Nu. (9:32 AM)
O Nouă Etapă a Vieții: Adolescentul-Motan
Unii spun că adolescența este cea mai frumoasă perioadă a vieții. Eu aș adăuga: pentru adolescent. Pentru părinte, este mai mult o lecție intensivă de comunicare monosilabică și gestionarea crizei de energie.
Dimineața, am parte de ritualul zilnic. Îl numesc „Misiunea: Trezirea Motanului”. De ce Motan? Simplu:
- pare să aibă nouă …mii de vieți (că doar supraviețuiește în fiecare zi opresiunii părinților și a tuturor adulților care îi distrug zen-ul),
- te iubește numai când vrea el,
- miaună numai când are nevoie de ceva,
- doarme ziua și se angrenează în activități periculoase noaptea,
- se lungește sau, mai degrabă, atârnă numai în locurile lui preferate,
- iar dacă-l deranjezi, primești o privire plictisită (ca să nu zic afurisită) care spune clar: „De ce, omule, de ce?”
Explic și de ce am preferat să îi scriu pe WhatsApp, deși sunt la 20 de trepte mai jos. De ce aș risca să mă aflu în raza de acțiune a Motănelului înfometat și netrezit? Aș fi putut să-l strig, desigur. Dar experiența m-a învățat că o interacțiune verbală directă înainte de ora 10:00 AM (de fapt, oricând) poate fi clasificată drept „agresiune parentală nejustificată”. Pe când un text, chiar și trimis dintr-o altă cameră, este considerat o „notificare digitală” – adică singura formă de comunicare pe care creierul lui o procesează eficient. Cine nu riscă, câștigă stele de good parenting!
Conversația de mai sus, capturată la ora 9:31 AM, este esența anilor ăștia. Am pus două întrebări esențiale:
- Stare de fapt: Te-ai trezit? (Implicație: deși este vacanță, poți să fii activ la ora asta atât de matinală)
- Nevoie primară: Ți-e foame? (Implicație: hai să nu mori de inaniție)
Răspunsul a venit prompt la ambele întrebări: „Nu.”
A se observa contrastul din ecran: tonul meu blând și alintăcios, care implică afecțiune, căldură, poate chiar un purr din partea adolescentului. Îl întreb dulce „Ți-e foame?” (cu cratimă și tot respectul pentru glicemia lui scăzută).
Răspunsul? „nu”. Fără majusculă, fără semn de punctuație, fără nicio fărâmă de emoție. Un refuz minimalist, eficient, ca o notificare de sistem: Eroare 404: Sentiments not found. Îmi imaginez că dacă ar fi putut, ar fi trimis doar bitul zero. Este felul lui de a spune: „Da, am citit. Nu, nu mă interesează. Păstrează-ți tonul dulce pentru cele 5 pisici ale noastre.”
Logica Monosilabică a Motănelului
Așadar, conform logicii de adolescent:
- Nu s-a trezit (deși e treaz tehnic, dar creierul e încă în starea de hibernate, my man!).
- Nu îi este foame (deși nu a mâncat de 12 ore și ar putea să devoreze un frigider întreg în 10 minute).
Acest „Nu” nu este doar un refuz. Este o filozofie de viață. Este un ecou al tuturor „nu-urilor” spuse și nespuse din viața unui părinte:
- Nu, nu îmi fac temele acum.
- Nu, nu mă doare spatele de la scris teme în pat.
- Nu, nu mă dor ochii de la stat cu ei în telefon.
- Nu, nu mi-e frig fără geacă.
- Nu, nu răcesc dacă nu îmi iau papucii când merg prin casă.
- Nu, nu am nevoie de ajutorul tău.
- Nu, nu știi tu mai bine ca mine.
Singura regulă pentru mine este să nu o iau personal și să înțeleg. Este felul lui de a-și marca teritoriul. Este un semnal scurt, eficient, care economisește energie, energie de care va avea nevoie pentru a sta pe telefon toată ziua. NU-ul lui sunt gheruțele, acelea delicate, de motănel, care doar te atenționează să stai departe, fără să te rănească propriu-zis.
Râd și merg să-i pregătesc oricum micul dejun. Știu că în 15 minute, acest NUtănel se va transforma în Flămânzel și va veni să-și revendice porția.
Și, la 9:45 AM, voi primi confirmarea verbală a micului dejun sub forma unui „Mulțumesc, mama!” șoptit în grabă, uneori însoțit și de o îmbrățișare care iartă totul și înmoaie sufletul de mamă. Până atunci… folosim tot o expresie din vocabularul adolescentului în cauză: ”E ok, bro! Chill!”
P.S.: Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Gabriela Paladi 
Lasă un comentariu