Sunt cu sufletul încărcat de energie pozitivă! Sunt ca o bombă de bucurie ce așteaptă să explodeze și să împrăștie peste voi confetti colorate cu blândețe, zâmbete și îmbrățișări. Ieri am avut seminarul Școala Părinților Responsabili și am înarmat bomba. Ieri am privit zeci de viitoare mămici cu burtici și tătici cum se pregătesc să ne crească viitorul. Responsabil, echilibrat, interesat și, cel mai important cu iubire și înțelegere. Ieri am fost un observator fin al schimbării generației de părinți, de la părinții de acum 5 ani când am avut ultimul seminar fizic, la cei de acum. Există vreo schimbare? Da, există. Subtilă, dar există. Sunt cu mult bun simț, foarte mult bun simț. Sunt mult mai respectuoși, dar și mult mai curioși. Nu au venit la seminarul meu doar pentru mâncare moca și punguțe.
Au venit pentru că le pasă, au ascultat pentru că respectă, au mulțumit pentru că apreciază.

În tot ceea ce fac din punct de vedere profesional am o regulă de bază: respectul! Față de client, față de angajat, față de colaborator, față de oricine! Este important pentru mine ca cei care participă la seminariile organizate de mine să simtă că le fac pentru ei, nu pentru profit sau pentru a bifa încă ceva în CV. Pentru că de aici vine dezvoltarea noastră spre mai bine: oferi respect, primești respect! Asta este ce ar trebui să guverneze societatea. Și nu, nu scriu asta pentru că urmează un weekend greu. Aș fi scris asta și dacă era țara într-un echilibru politic perfect. Scriu asta pentru că numai implicându-ne cu adevărat, putem să schimbăm lucrurile și să ne dezvoltăm. Câte puțin eu, câte puțin tu, câte puțin sora, fratele, verișorii, vecinii, copiii. Câte puțin fiecare. Și putem, prin simple gesturi de respect și bun simț, să propagăm valuri de bunătate, de blândețe.
Și iată de ce sunt eu o bombă încărcată cu bucurie.
Toate aceste simple gesturi de ieri, primite de la cei din jurul meu, m-au încărcat, val după val:
- Prof. Dr. Suciu, care a venit alergând să inunde cu un discurs excepțional de informativ și înțelept mințile și sufletele viitorilor părinți;
- Dr. Cristina Romanescu, alături de moașa Gina Cojocaru, o echipă grozavă!
- Daiana Constantin, reprezentantul @lindegazromania, care este și mamă, și care a emoționat o sală întreagă. Datorită ei am avut șansa să dau contur acestui proiect fabulos!
- Dr. Ilinca Tranulis, veselă, caldă și un munte de informații și sfaturi prețioase, care ni l-a adus și pe Matei Nicolae, un kinetoterapeut dedicat
- Dr. Irina Costache, pediatra fiicei mele, cea care mi-a devenit prietenă și care a devenit și prietena tuturor viitorilor părinți din sală, prin sinceritate, deschidere și un simț al umorului imbatabil
- Ela Crăciun, impecabilă, minunată și echilibrată. Echilibrul ei mi l-a adus pe al meu!
- Echipa mea, oameni minunați care au aruncat din abundență parte din blândețea și bunul lor simț către participanți: sora mea-Laura, Andreea Constantin și DivaInteractive, Andreea Guțiu pe foto, Lucian pe video
- Partenerii noștri, care au sărit să ne ajute fără doar și poate: DivaHair Cosmetics, Dasha, SOiL Romania și ORGANIC INDIA (mulțumesc Adrian Ionescu!), Tonic Advertising prin Raluca Mohora, mereu tonică și implicată.
- Și, nu în ultimul rând, viitorii părinți care au venit cu mintea deschisă și sufletele calde. Pentru că știu ce efort a fost pentru ei să vină și cât este de greu să convingi mămici cu burtici și tătici cu servici să își rupă 5 ore din viața lor și să ne ofere încredere că acele ore nu vor fi deloc pierdute, ci câștigate.

Azi bomba mea de energie pozitivă s-a mai încărcat o dată, cu un feedback primit de la unul dintre tăticii prezenți la seminar.

Cuvintele lui mă fac să continui și să mă lupt pentru a susține acest trend, european, onest, cu respect pentru oameni, în parentingul românesc. Voi continua să mă implic cu trup și suflet. Un singur om nu poate muta munții, dar acel om, susținut de oameni ca el, nu numai că mută munții, dar îi și construiește.
Și pentru că am o bombă plină cu energie pozitivă, o detonez către voi prin acest text. Pentru că toate conotațiile negative trebuie transformate și bomba să devină, de fapt, tot ceea ce este mai bun în oameni. Kill them with kindness!
Toate pozele aici!
Photo credit: Andreea Guțiu


Lasă un comentariu